Sunt un carnivor mare cu o greutate de pâna la 300 kg, de culoare brună, dar aceasta variază foarte mult de la negru la cafeniu și chiar galben, după vârstă, anotimp și zona geografică. Am corpul masiv și mersul greoi, dar în fugă depăşeşc viteza omului. Nu văd prea bine, dar auzul și mirosul sunt excelente.
Locuiesc în păduri de conifere și foiase, având activitate diurnă. Fiind un animal omnivor, mă hrăneșc atât cu animale, cât și cu plante.
Primăvara mă hrănesc mai ales cu cadavrele sălbăticiunilor care n-au putut trece iarna, apoi cu cerbi, căprioare, mistreți și animale domestice (oi, vaci, porci).

Vara mănânc mai multe fructe decât animale (zmeură, mure, afine, merișoare), iar toamna regimul este aproape exclusiv vegetarian. În felul acesta îmi fac o rezervă de grăsime pentru iarnă de până la 40 % din greutate. Mai mănâncă jir, miere, furnici, albine și viespi, ciuperci, mamifere mici, păsări.

Urma mea se vede în primul rând pe sol, fiind inconfundabilă, semănând , într-o mare măsură, cu cea a omului desculț.

Mă împerecheaz cu mai multe femele, iar femela cu mai mulți masculi. O femelă naște până la 4 pui și aceștia pot proveni de la tați diferiți, fapt benefic pentru diversitatea genetică.

Împerecherea are loc în aprilie-iunie, apoi partenerii trăiesc izolat. Toamna, femela își amenajează un bârlog bine capitonat cu crengi, frunze, iarbă uscată, într-o grotă, sub rădăcinile unor copaci cazuți, în furnicare, sau chiar își sapă adăpostul.

Bârlogul poate fi folosit mai mulți ani. Apoi ursul intră într-un somn de iarnă (cu temperatura corpului scăzută cu câteva grade, cu bătăile inimii și respirația foarte rărite).

La naştere puii cântăresc până într-o jumătate de kg (pentru a nu epuiza mama, care în timpul iernii nu se hrănește) și sunt alăptați uneori până în anul următor. Ursoaica fată, de regulă, din 2 în 2 ani, deoarece puii devin independenți doar la această vârstă.

Știai că?
Speranța mea de viață este de 30 de ani.